Wednesday, February 29, 2012

29 februarie e mai rar (post über lung cred)

- pe 27 februarie (2010) am fumat ultima oară activ. :-) tot am nostalgii!

- am terminat o carte pe care am început-o în iulie (!!!) (2011) şi sînt foarte mîndră de perseverenţa mea. vestea proastă e că nu e aia pe care probabil n-o mai puteţi vedea în dreapta ecranului (pentru că vă ia cu rău de la stomac). vestea şi mai proastă e că acum citesc o alta, mai am una împrumutată şi încă una pe care ard să pun gheara. (nu mai pot ce ard...)

- concerte:
(0) nu mai reţin dacă am scris de Wildwuchs, la ăştia am fost pe 10 noiembrie 2011 (Bad Homburg, Kulturzentrum Englische Kirche), cîntă folclor evreiesc în idiş, latino şi ebraică. cel mai bine am înţeles ladino. foarte tare concertul, au avut şi nişte instrumente de care nu mai văzusem (unele), inclusiv un nene avea un clopoţel la gleznă. :-)

(1) Giora Feidman - 7 februarie 2012 (Bad Homburg, Kurhaus) - am luat bilete în primul rînd, nu chiar cea mai inspirată mişcare, pentru că am putut vedea în detaliu mizeria (nu groaznică) de pe scenă, din rîndul 4 nu cred că vedeam.
În plus, ne-am strîmbat oleacă gîturile uitîndu-ne în sus, iar cînd artiştii (!) fac plecăciuni la public, nu chiar caută privirile celor din rînduuul unuu. Da' în sala aia o să concerteze pe 21 mai Pink Martini, cine dezirează să vină? :-)

Înainte de concert, cînd studiam piaţa, am descoperit că Giora are carte!!!, aşa că P. n-a vrut să rişte să leşin pe acolo şi mi-a dat bani s-o cumpăr. M-am dus frumos la autor să-mi dea autograf şi în secunda cînd am ajuns lîngă el, am avut fabuloasa revelaţie că nu m-am gîndit de secole la ce ştiu să spun pe ebraică... aşa că i-am zis Şalom! şi apoi i-am susurat un "toda...?" şi el zice "toda raba" (eu mulţumesc şi el mulţumesc mult sau aşa ceva, eu repet extatică, el mai spune ceva, eu mă asigur în engleză "adică "cu plăcere"?", el intrigat av cors!!)

P. mă ia la mişto că ce ţi-a zis, "stalkeriţei mele preferate"? ... Mai bine de un sfert de oră din concert mi-am smuls părul din cap că n-am avut prezenţa de spirit să-i spun Şalom ani Violeta ani meromania!!! Mai mult nu ştiam, dar asta ştiam. Ah, next time.

Concertul fu, aşteptat, foarte fain. Credem că e a cincea oară cînd îl vedem, dar nu mai ştim cu siguranţă... A, l-am mai văzut în formula asta (cu Gershwin Quartett) şi nu s-a repetat. :>


Giora şi-a luat la revedere cu "Şalom haverim", cu participare masivă din partea publicului. A doua zi dimineaţă, sună ceasul lui P. (cu x ore înainte de al meu!!) şi îl aud cu Şalom haverim cînd se dă jos din pat. Eu, crizată, adormită eeeetc., îl întreb ameninţător dacă se simte bine (sau caută ceartă!!!). Nu-mi amintesc răspunsul, da-mi amintesc că de nervi m-am trezit şi stăteam pe întuneric şi atunci am avut revelaţia de la curs: haver!!! e prieten şi cred că poate fi şi iubit. Haverim, normal, masculin plural.

Aşa că totuşi m-am trezit bine-dispusă:-).


(2) Alexander Rodin & Volga Klezmer - 23 februarie 2012 (Bad Homburg, Kulturzentrum Englische Kirche)
Cînd s-a cocoţat Rodin pe scenă, P. mi-a zis tu noi l-am mai văzut pe ăsta! Eu uşor confuză... mmm să ştii că şi mie mi se pare ffff cunoscut! Recapitulare mentală rapidă - pe Giora cu alt clarinetist nu l-am văzut, deci nu, fără P. am mai fost la unul-două concerte, sigur nu la Saşa Rodin. Biiiig dilemmmmmmmmmma.

Cu invitaţi de la Chişinău:>, Susan Ghergus la pian şi Efim Chorny (voce). Efim e o prezenţă pe care nu cred că o voi uita uşor, e unul din cei mai subţiri (înguşti, n-am idee cum să-l descriu) oameni pe care l-am văzut vreodată şi are o voce incredibilă (am menţionat că e super slab?). Pur şi simplu nu mi-am imaginat că are fizic/tehnic de unde scoate sunetele alea. Pardon, a vorbit criticul de muzică ascuns în mine... :-s

M-a impresionat destul de mult concertul, mai ales pentru faptul că maaarea majoritate a cîntecelor erau inspirate din folclorul din nordul Moldovei. :-) Efim a interpretat (!) şi un cîntec numit "Mămălighe". :-) Nu doar eu şi P. ne dădeam coate, mai erau cred nişte români ceva mai gălăgioşi undeva prin sală.

***

Pe 9-10-11 martie are loc un klezmer maraton la Kulturzentrum Englische Kirche. :> Dacă mai găsesc bilete, ghiciţi cine merge?! :>

***

A, a doua zi de dimineaţă, rolurile schimbate, P. doarme, eu îmi pregătesc un iaurt, cu CD-ul cumpărat în seara precedentă rulînd în hol. "Frunzărind" cd-ul, îmi dau seama de unde-l ştim amîndoi pe Alexander Rodin: am fost vecini, am locuit în aceeaşi curte, el la 22 (unde a stat şi prietena mea Hale, turcoaica repatriată de bunăvoie...), noi la 24). Phii! Ce mică-i lumea! (Bine, nu m-a lovit brusc revelaţia, era scrisă adresa pe cd şi am recunoscut-o).

(3) Clambake - 24 februarie 2012 (Frankfurt/Main, Dreikönigskeller)

În formaţia asta e toboşar un văr de-al lui P. şi n-am vrut să ratez ocazia de-a-l vedea. :-) "Clubul" e pardon ordinar, într-o încăpere cam cît sufrageria şi sala noastră de mese erau îngrămădiţi ca la 50-100 de oameni (!!) şi s-a şi fumat (dar n-a mai mirosit a urină...!) ruacăăăănrooool!!! şi nici nu existau geamuri, căci piviniţă... dar muzica a fost faină şi eram foarte pornită să-i ascult, pentru că ce au pe myspace m-a convins foarte pe bune.

Înainte de concert am fost prin Sachsenhausen, care, spre surprinderea mea, are nişte "colţuri" foarte faine şi chiar m-am simţit ca-ntr-un oraş străin/ca-n concediu în seara aia, am mîncat bine şi chiar aveam chef de plimbări...

<3

Treaba la serviciu s-a împuţit de tot.

M-am cam ameţit (eufemiszm).

Pardon că n-am răspuns la niciun comentariu de la ultimele două posturi.

Marţi dimineaţă am fost foarte pe fugă, spălat păr, uscat în grabă, să mă ia tatăl lui P. cu maşina. Lăsat conştient nisipul lui E Micuţa Miţimiţ necurăţat. Am ajuns acasă după 22. M-a izbit un miros "îmbătător". L-am interogat pe P., aproape adormit, dacă a fost Carlito prin peisaj. Nu!!
Am declarat-o vinovată pe E Micuţa Miţimiţ de un pipi pe o valiză veche şi stricată, pe care ne tot gîndeam s-o dăm - să n-o dăm la reparat. :-) Cred că s-a rezolvat problema. :-)
Am certat-o (adică am vorbit cu ea cu o voce normală nemîţîită şi necîntată :-) ), a înţeles, i-am schimbat nisipul şi uel mi-am cam asumat vina.
În timpul nopţii s-a prezentat în pat!!! la noi, cu tot tacîmul de tors, dar n-a stat mult, că a trebuit eu să-mi mişc picioarele şi am deranjat-o!!

Cînd a venit P. marţi acasă, E Micuţa Miţimiţ trona nestingherită în patul nostru. La fel azi, la o bucată de seară. M-am dus s-o întreb dacă patul ei de două persoane nu-i mai ajunge şi s-a crizat:-) şi-am reuşit şi eu să închid uşa la dormitorul nostru.

Uite-aşa, îi dai un deget şi-ţi ia toată mîna!

PS Cred că am scăpat de gîndacii din casa scării, dar nu-s sigură 100%!





Wednesday, February 22, 2012

Post cu şi fără pisici (LE acum şi cu poze)

Începem cu nota editorului:

maria dragut: pune in paranteze or ceva, ca altfel nu se intelege nimic, mie mi-o luat al doilea paragraf sa inteleg ca E micutza mitzimitz e numele ei intreg

E Micuţa Miţimiţ agreează* un motănel şi urăşte cu patimă pe altul. Pe "Amorezul" îl lasă să mănînce lîngă ea, ba chiar la începuturile relaţiei noastre (a ei cu noi), cînd era ea vag curajoasă, dacă apărea el, ea intra în casă şi ne distrăgea atenţia, ca să poată băga el la ghiozdănel. (De obicei hrana lor e pe terasă. Noi credem şi în ipoteza că ea şi Amorezul au un trecut comun, poate vin de la acelaşi adăpost...)

Carlito, motanul negru de prin vecini, venea des la noi, mai ales vara, mînca, dormea pe un fotoliu, stătea la mîngîiat. Pînă a început E Micuţa Miţimiţ să considere că asta e casa ei şi l-a prins de vreo două ori, l-a scuipat,  l-a cotonogit şi l-a şi fugărit prin nu ştiu cîte curţi, de nu i-am putut despărţi. Chiar am încercat să intervin în conflict, dar fără folos. Şi cum Carlito are mamă şi tată :-), deşi n-am fost de acord s-o ia peste ochi, am îndurat şi-abia am aşteptat-o pe E Micuţa Miţimiţ să se întoarcă.

***
Mini-povestea 1

19.02.2012

Duminică Miţi se tirase la aer şi la dormit sub terasă, cînd apare Carlito. Am deschis repede uşa, am vorbit în şoaptă (să nu ne-audă concurenta din somn!), l-am pozat, l-am hrănit, l-am scărmănat vag (mai ales P., e preferatul lui, cînd era mai joven a mai avut un motan negru, al lui, îl chema Kiti, fac eu mişto de el că e nume de pisică şi el recunoaşte că au crezut că e domniţă la început). Apoi Carlo s-a dus în ale lui, noi ne-am întors la Juno la care ne uitam şi la o bucată ghici cine vine la cină? E Micuţa Miţimiţ, care a apărut din camera ei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!, noi super relaxaţi că dacă am închis uşa la terasă, Carlo e în afara oricărui pericol şi de fapt cît pe ce să-l băgăm în gura lupului, noroc că dumneai dormise dusă! :-)

În primele două poze se vede o uşă în dreapta, acolo era E Micuţa Miţimiţ!! Carlito e un mare explorator, merge şi cu mine pe la subsol să spălăm nişte rufe sau să-i zicem salut lui P., da' e un super fricos, mereu are urechile pleoştite, mă rog, aproape mereu!
În caz că mai sînt cetăţeni care se întreabă de ce arată aşa dezolant pereţii sufrageriei noastre, răspunsul e că în ianuarie 2011 (doo-mii-unsprezece) am stabilit că nu mai putem suporta tapetul vechi, dar nu ne-am hotărît încă ce tapet ne place!!! (sincer, eu abia mă obişnuisem cu tapetul ăla şi între timp mi se par foarte acceptabili pereţii fără tapet! - model "după război")






***
Mini-povestea 2

21.02.2012

Vin ieri acasă, P. la subsol se uită la fotbal. Cred că deja înainte de ce faci, a fost ok la munci etc., vin din partea mea întrebările a fost E Micuţa Miţimiţ? A întrebat de mine? :-) A mîncat?

Reformulez, vin acasă, o caut pe E Micuţa Miţimiţ la ea în cameră în pat şi după birou, în sala de mese pe o canapea şi pe fotoliu, apoi îi iau interviul de mai sus lui P., care e destul de ofuscat că la el nu stăăă, că de cîte ori trecea pe lîngă ea prin hol, ea se grăbea spre uşă... Mă duc, iau cheia, descui sub terasă, E Micuţa Miţimiţ nu e pe scaunul ei, e un peisaaaaj dezolaaaant, unde e E Micuţa Miţimiiiiţ???

Las lumina aprinsă pe terasă, lumina aprinsă în sufragerie, tai o roşie spălată şi două nespălate, aşa cum am povestit în postul precedent, dau muzica turcească tare pe hol, dansez şi-mi sucesc gîtul de 15 mii de ori, doar doar oi vedea o fantomă roşcată căreia să-i dau drumul în casă... dar nimic... o nuuuuu unde umblăăăăă... :(

Peste un ceas sau aşa vine P., iar mă văicăresc ca mai sus, propun să mergem împreună să vedem dacă nu s-a întors sub terasă (uşa aia se deschide doar cu cheie, dar ea intră şi iese de obicei pe sub prag, unde e un spaţiu:-) ). Nimic...

Mă pregătesc de culcare, trag jaluzele pe 3/4 (exterioare), sting şi aprind lumina, a, toate etapele de pînă acum acompaniate de răcnete în cele patru zăăăăriii Miiiiţimiiiiiţ!!! Miiiiţiii!!! Apoi închid de tot, mă duc cu inima strînsă în baie, de unde îl aud pe P. din pat făcînd nişte zgomote cam nespecifice lui... în două ture, de unde ies ca împuşcată şi dau de E Micuţa Miţimiţ bine-mersi după ce-şi gîdilise unghiile într-un covor în care are voie să facă operaţiunea asta!

Am fost extaaaaticăăăă! P. nu dormea de-a binelea, dar m-am dus glonţ să-i comunic vestea bună, apoi am giugiulit-o un pic pe Pisi:P şi m-am dus să visez că eram în excursie în Cambogia.

PS Avem gîndaci în casa scării!!!!!!! Sînt crizată, am dat x alarme tatălui lui P. care a zis că să dăm cu aspiratorul la subsol, care o să-i dau eu un aspirator peste cap! (vai, n-am zis niciodată asta!!)

I can haz beer! Screw you, diet! (Diet? WTF?!)

Promisiune: imediat şi cu poze, am două windows-uri pe computer, ăsta nu are instalate toate programele, trebuie să schimb profilul ca să pot modifica poze.

>>>>>  *maria dragut: agreaza se scrie cu 2 de e

Tuesday, February 21, 2012

Post despre roşii, ciocolată şi filme. Noapte bună.

***
Convorbire telefonică cu P. ieri seară, din care reiese că ok, să fac eu mozzarella cu roşii şi pîine. Tai pîinea, tai brînza, constat fără încîntare că roşiile de două feluri pe care le aveam erau mucegăite. P. nu răspunde pe mobil, trimit sms pliz ia roşii.
P. fără roşii, n-a citit sms-ul. Lasă tu că mîncăm acu alceva şi mîine luăm roşii. Aşa am şi făcut, deşi el a înfulecat cu încredere fără roşii.

Azi m-am prezentat acasă cu multe achiziţii, între care şi cinci mult-prea-minunate roşii. Am spălat trei dintre ele, le-am pus la scurs, am început s-o tai pe prima, le-am tăiat pe toate trei. LE Am mai luat alte două, fără să fiu atentă de unde le iau. Dau să spăl tocătorul şi cuţitul, surprise, pe uscător (?) erau celelalte două roşii spălate.
Uel, am mîncat aşa. A fost foarte bun!!!*

***

Ieri la serviciu am trăit o mare dramă. Contextul e că eu taaaare-aş vrea să slăbesc, dar îmi vine greu să renunţ de tot la dulciuri (de tot, vorba vine) şi, Suzi, nici la mine n-are efect uitatul la dvd cu Pilates, da' foarte bine se mişcă gagicuţele alea!! Deocamdată mă familiarizez cu mişcările, să fim înţeleşi. Prin privit!
Bun. De obicei la magazin reuşesc să ţin mînuţele-astea două departe de dulciuri, deci nu cumpăr. Dar o comite P. destul de frecvent, plus mai primim etc. Problema e că la serviciu ba e ziua cuiva, ba aduce şeful nişte minuni. Bonus: abia am intrat în birou, mă declar fără chef şi-ncep a-ntreba cu jele-n glas caaaare ai ceva dulce pritiii pliiiiz!?
Acum două săptămîni crecă am cumpărat două pungi de caramele (aceeaşi marcă, dar diferite între ele), plus o pungă de KitKat. Ca să fiu simţită, mi-am dat voie din fiecare cîte una pe zi. Ei, drama zilei de ieri e că am plecat de acasă uitînd să-mi pun proviziile în rucsac, după ceeee în week-end am reuşit marea performanţă să nu mănînc aptsolut deloc dulce!! (... parcă!) :D
Pfuai, cînd mi-am dat seama, am văzut negru în faţa ochilor.

Astăzi, după ce-am cerşetorit alt fel de caramele (mi-e ruşine, da), mi s-a făcut poftă de batonul de cioco Lion şi mi-am spus că merit să-mi cumpăr, ceea ce am şi făcut. Am trăit o semi dramă, că nu am găsit din prima Lion şi am zis că nu vreau altceva. Dar s-a rezolvat, am luat o pungă de 5..., m-am grăbit la autobuz, în staţie am desfăcut punga şi primul baton era desfăcut! Acum nu-s sigură că nu l-am desfăcut eu brutal împreună cu punga, cert e că am muşcat din el şi eram cam uscat, dar l-am dovedit. Nu mi-a plăcut mai deloc, sînt curioasă ce impresie o să-mi facă următorul. Da' mi-a fost o poftă, vai.

***

Duminică şi luni am văzut trei filme:
Juno (nota 10)
Gia (5)
Every Think You Always Wanted to Know About Sex * But Were Afraid to Ask (9+)

Juno e foarte fain, Ellen Page e minunată, coloana sonoră idem.
Gia voiam să văd de cînd vară-mea de la Zimbru intra pe mIRC cu Gia!!! Creeeed că deşi îmi place ca femeie (!!) Angelina Jolie, nu mă omor mai deloc după ea ca actriţă. Pentru rolu' ăsta a luat un Glob de Aur, da' na, chestiune de gusturi. Nici după filmu' ăla al ei oscariat nu prea m-am omorît.
Ultimul este o nebunie marca Woody Allen la care am rîs foarte zgomotos de mai multe ori şi care are pe alocuri nişte faze bolnave de tot, vai vai vai! Recomaaaand! :-) Cred că cel mai mult mi-a plăcut episodul cu a uite-l aici.

***

Marţea viitoare reîncep cursul de ebraică. Adică atunci începe cursul 2. N-am repetat absolut nimic de mai bine de două luni, aşa că am cam uitat şi puţinul pe care-l ştiam.

***

Pe 7 februarie am fost la un concert, merită post separat, dar nu ştiu dacă va primi. Joi şi vineri avem alte concerte.

***

Am mai făcut una-două poze, da' nu pleacă nicăieri.

***

Sînt foarte obosită. Deşi dorm de rup, cel puţin în ultimele două nopţi. Ceea ce intenţionez să fac şi acum, bye.

dacă din marele meu talent narativ nu s-a înţeles, să precizesc în clar căci am pus o roşie spălată şi două nespălate. :> call me gospodina pls.
Mersi de LE Suzi.

Tuesday, February 14, 2012

Procesul cu RAO (reblogged)

Am citit postul ăsta şi m-am cutremurat. Citiţi şi voi, să mai vedeţi ce se întîmplă în minunata Românie. Am văzut la comentarii că lumea face reblogging, nu m-am prins cum, mă gîndesc că o fi o şmecherie tehnică din wordpress.

Hai să dăm textul mai departe şi să boicotăm RAO. :>

Mersi.

L.E.: Altcineva care nu a fost plătit pentru traducere, tot de RAO.

Monday, February 13, 2012

În pat cu duşmanul*

O căutam acum cîteva minute pe E Micuţa Miţimiţ, în sufragerie pe canapele nu era, la ea (!!!) în cameră nu era... trec cu laptopul pe hol şi fără să mă uit la noi în dormitor îmi dau seama că ceva nu e ca de obicei. Întorc capul - ca mai jos!



Am luat proba şi-am prezentat-o şefului, că era pe plapuma lui. :-)

P. a concluzionat că E Micuţa Miţimiţ a vrut să se răzbune, la ultima lui vizită la ea în cameră, isteaţa s-a speriat şi s-a dus să se culce la el în pat.

Ruşinică!

Acum e din nou la ea în cameră, după ce m-a mieunat cu mustrări de conştiinţă-n glas şi-a şi păpat.

Vă dorim noapte bună.

*cred că am mai avut titlul ăsta, probabil pe blogul vechi. scuzaţi lipsa de originalitate.

Monday, February 6, 2012

Aventuri din Ţurţurland

Întîi să precizez că noi nu avem zăpadă şi pînă acum cîteva zile am avut temperaturi foarte decente. Azi-noapte au fost -15 grade (la umbră :)) ) cică, eu credeam că-s -11 şi nu-mi explicam de ce am congelat aşa elegant.
Bine, a fost distractiv şi aici mă va înjura Adi:>, care a scris pe fb că la Paris erau -3 grade, brrrrr şi i-a răspuns cineva de la Iaşi, unde erau -22. Uel.

Azi dimineaţă la 6:20 trecute fix galopam spre autobuz, care săptămîna trecută m-a surprins constant venind la timp şi neîntîrziind pe drum şi permiţîndu-mi să iau legătura de la gară, care mă duce pînă la cîţiva metri de serviciu.
Autobuzul e trecut în plan la 6:27, mai vine uneori şi la şi 26 şi aşteaptă în staţie jumătate de minut.
Eu galopez, pentru că tot nu ştiu de cît timp exact am nevoie pînă în staţie... şi drumul e fără vizibilitate, mai precis eu apar dintre nişte clădiri la strada mare şi abia acolo văd dacă am ajuns la timp ori ba. Domnul cu şapcă cu urechi mă face fericită de obicei, înseamnă că n-am pierdut autobuzul dacă el încă e în staţie.
Azi era el şi mai erau încă doi domni.

Şi s-a făcut 6:38... ora la care de obicei mă aflu în autobuzul doi... şi atunci a venit abia primul autobuz, ca un tractor. Cei trei domni plecaseră pe jos. În autobuz, căldură ioc. Ieşeau nişte aburi ca-n amintiri din copilărie (nu-mi amintesc dacă Ion Creangă a scris şi despre iarnă!!). Presupun că minunatul autobuz modern şi-a dat duhul în condiţii misterioase şi au cocoţat un şofer în prima jumulitură de autobuz care era în stare să se deplaseze. Aşa-mi explic tractorismul şi gerul. După ce n-am mai putut de mila mea şi a celorlalţi călători, mi s-a rupt inima de bietul şofer care avea de mers toată tura în tărăboanţa aia şi îşi sufla în pumni ca să poată trage de volan...

La gară pierdusem legătura, cum era de aşteptat, am luat-o la picioruş şi visam aşa ca-n filmele alb-negru cum, ajunsă la serviciu, mă aşez direct pe calorifer! Se pare că în ciuda întîrzierii autobuzului prim şi a mersului pe jos, probabil din cauza frigului am stabilit un nou record mondial - am ajuns aşa de repede, firma era încă încuiată. Aproape mi-au dat lacrimile de frustrare cum stăteam eu acolo şi pupam uşa. A venit o tanti la maxim 3 minute de cînd începusem să-mi pierd minţile şi-am intrat şi-am dat căldura la maxim şi-am mîrîit ameninţător toată ziua la persoanele cărora le-au venit idei de genul hai să mai oprim căldura.

Cam aşa.
Mîine va fi şi mai frig, merg mai tîrziu şi sper să mă ducă tatăl lui P. cu maşina.

Ce viaţă palpitantă aaaam!

Thursday, February 2, 2012

2

O telespectatoare ne-a trimis o scrisoare să mai postăm poze. Voilà de azi, de unde şi numele. P. e convins că la noi nu e ordine, pentru că n-avem destul spaţiu să ne organizăm. Nu ne referim la spaţiu locativ, ci la dulapuri cu sertare etc. Aşa că a fost la IKEA şi-a mai luat un raft. N-am apucat să găsesc lucruşoarelor locul lor. Poate pînă la Crăciun...




1

I can haz zambile. :> Miros extraordinar, în toată casa. P. nu simte nimic.





De la

Chiar aşa, de la a mai trecut un an, la a mai trecut o lună. Şi nu ştiu cînd, şi n-am făcut nimic.





Iaca cinci poze.